Extras din Buletinul Informativ nr.2 ORDA, in Observator Cultural, am gasit urmatorul articol care mie cel putin mi-a raspuns la mare parte din problemele legate de cum ar trebui sa se desfasoare lucrurile in ceea ce priveste descarcatul ceva dupa Internet. Cert este ca mare parte din ce se spune in articol, se practica, dar in mai mica masura. Interesant, totusi ramane articolul care poate are puterea sa aduca lamuriri si altcuiva, nu doar mie.

"Conform Buletinului Informativ emis de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în data de 21.08.2009, SUA ar dori ca magistraţii şi poliţiştii români să dea sentinţe mai aspre pentru încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală în cazul pirateriei pe Internet – o infracţiune care „nu prezintă pericol social“ pentru autorităţile române. Foarte mulţi dintre cei care „piratează“ muzică, filme sau alte produse cu drept de autor nu au reprezentarea corectă a ilegalităţii faptei lor.
Pentru o mai bună cunoaştere a statutului operelor accesibile publicului larg pe Internet se propune o alternativă la legea HADOPI, cea mai dură lege împotriva descărcărilor ilegale de pe Internet. O primă propunere pentru reglementarea utilizării operelor şi produselor purtătoare de drepturi de autor pe Internet este Platforma Creaţie Publică Internet, o iniţiativă civică, la care iau parte Uniunea Sindicatelor Artiştilor Interpreţi şi Creatori din domeniul muzicii, dansului şi artei dramatice, UFC Que Choisir – cea mai veche asociaţie a consumatorilor din Franţa şi din Europa, ISOC France – asociaţie care are ca obiectiv promovarea utilizării Internetului.

Platforma Creaţie Publică Internet

Raţiunea de a exista a Platformei Creaţie Publică Internet este aceea de a ajunge, prin dialog şi colaborare, la un model de difuzare a operelor care să asigure atît accesul tuturor la o cultură cît mai diversificată, cît şi o remunerare echitabilă pentru artişti/creatori. Pentru a atinge acest obiectiv, ni se par necesare definirea şi încadrarea legală a schimburilor, a tranzacţiilor neconvenţionale, a sharing-ului. Fără a interveni asupra orientării discuţiilor şi fără a dori să restrîngem tematica dezbaterilor, propunem un subiect concret: o finanţare reciprocă, bazată pe o licenţă colectivă care să autorizeze sharing-ul, schimbul de creaţii digitizate între indivizi (cu alte cuvinte, o taxă forfetară – n.trad.) Numele exact care va fi dat acestui dispozitiv încă n-a fost stabilit.

n Ce drepturi, ce obligaţii?
Propunerea noastră se referă la sharing, la dreptul sui generis de parta-jare a fişierelor, acordat consumatorului. Pentru a beneficia de acest drept, consumatorul trebuie să plătească lunar. Pentru ca sumele astfel obţinute să poată fi previzionate şi acceptabile din punctul de vedere al creatorilor, plata trebuie să fie obligatorie. Pentru ca ea să poată fi acceptată de către consumatori/plătitori, nivelul ei trebuie să fie rezonabil. Suntem convinşi că acest lucru este posibil şi că el garantează obţinerea unor resurse suficiente.

n Cum s-ar putea percepe contribuţia ?
Propunem ca această contribuţie să fie plătită de către consumator prin intermediul operatorului telecom. E foarte important ca suma în cauză să fie marcată distinct pe nota de plată a consumatorului, pentru ca acesta să fie conştient că ea corespunde acestui nou drept – şi implicit, de faptul că nu te poţi bucura pe gratis de operele spiritului uman. În plus, prin acest mecanism se evită influenţarea strategiei preţurilor stabilite de operatori, ca şi provocarea „opacităţii“ tarifare sau a distorsiunilor concurenţiale.
n Care ar fi cuantumul ?
Acesta ar trebui să fie stabilit prin negocieri între „actorii“ implicaţi. Suma de 5 euro pe lună pare a fi un bun punct de plecare. Bilanţul anual, la nivelul acestei sume, ar fi de 1,2 miliarde de euro. Acest cuantum pare rezonabil, avînd în vedere că, din cei 1,2 miliarde de euro redistribuiţi anual membrilor organismelor de gestiune colectivă din domeniile muzicii, audiovizualului şi multimediei, mai puţin de 20% provin din vînzarea directă de licenţe utilizatorilor finali, respectiv 240 de milioane de euro.

n Cum ar trebui repartizat?
Propunem ca o parte din sumele colectate să fie afectată remunerării tuturor celor care au realizat creaţiile/operele/lucrările partajate pe Internet (titularii de drepturi de autor, precum şi titularii de drepturi conexe, respectiv interpreţii/ executanţii şi producătorii de fonograme şi de videograme) – şi o altă parte să aibă ca beneficiar mediul de creaţie, respectiv operele care urmează a fi realizate. Repartizarea între aceste două destinaţii rămîne de discutat, proporţionalitatea nefiind obligatoriu aceeaşi în toate cazurile. Repartizarea sumelor alocate remunerării operelor deja existente ridică alte cîteva probleme:
1. Care ar trebui să fie partea fiecăruia dintre cei implicaţi? Acesta ar trebui să fie subiectul unei alte dezbateri. Ar trebui urmat modelul actual din domeniul copiei private? Acesta, de exemplu, pentru muzică, presupune o împărţire la 3, după cum urmează: 1/3 pentru autori/compozitori, 1/3 pentru drepturile conexe ale producătorilor şi 1/3 pentru interpreţi/executanţi.
2. Cum se vor putea identifica şi contabiliza operele partajate, pentru a se asigura distribuirea cea mai justă şi echitabilă a veniturilor? S-au înregistrat diferite propuneri, ale căror merite şi cusururi mai trebuie discutate. Societăţile de gestiune colectivă, internauţii şi analiştii sînt de acord, în principiu, în privinţa posibilităţii unei repartizări echitabile. Divergenţe de opinii se constată numai în ceea ce priveşte modul de măsurare, de apreciere, care ar trebui să facă obiectul unor dezbateri şi expertize.
3. Cum pot fi remuneraţi titularii, în funcţie de gradul de utilizare/accesare a creaţiilor şi produselor lor? O abordare pur contabilă nu este relevantă şi se poate dovedi inechitabilă.

n E vorba de absolut toate creaţiile?
Nu, deoarece în noţiunea de „licenţă“ nu se cuprind următoarele :
1. Operele care n-au fost anterior comercializate sau aduse la cunoştinţă publică în format digital de către autorii lor.
2. Ordinea impusă a succedării utilizărilor (cea care stabileşte un interval obligatoriu între proiecţia unui film în sălile de cinema şi difuzarea sa prin televiziune, între execuţia unei lucrări muzicale în concert şi multiplicarea/difuzarea sa în format digital sau între lansarea cărţii tipărite şi difuzarea sa pe Internet) – care rămîne, de asemenea, protejată. Desigur, creatorii sînt liberi să opteze pentru difuzarea simultană, dacă apeciază că le este utilă – aşa cum s-a şi întîmplat, pînă acum, în cazul lansării mai multor filme cinematografice.
Reproducerea şi difuzarea neautorizate trebuie sancţionate în continuare drept piraterie. Această atitudine îşi va putea dovedi eficienţa, în momentul cînd internauţilor le va fi recunoscut un ansamblu important de drepturi."
www.observatorcultural.ro